JBA în cadrul RIBA

JBA Consult Europe a fost invitată de către Asociația de Afaceri România-Irlanda (Romania Ireland Business Association / RIBA) să realizeze o prezentare a activităților desfășurate în cadrul companiei. RIBA este o organizație independentă, non-profit, care colaborează cu Ambasada Irlandei în România în vederea promovării și dezvoltării relațiilor comerciale și a investițiilor dintre cele două țări. Prezentarea a fost susținută în cadrul episodului V al RIBA Business Shapers Event, care are drept scop prezentarea activităților și perspectivelor companiilor membre RIBA.